It's a long way to the top

Nu a putut sa nu remarce dragalasenia satenului imediat ce il intreba de film. Pe cine credea el ca pacaleste? Nu era el omul care sa il duca de nas, chiar daca se cunosteau deabia de o zi, putea la fel de bine sa il citeasca, asa cum o facea si baiatul. Insa nu comenta, se gandi ca nu era atat de grav incat sa il ia la interviu. Pana la urma poate chiar era faptul ca isi facuse griji pentru el si incerca sa se deruteze cu alte lucruri. Mai mult sau mai putin i-a reusit asta.
Mai lua o gura din portia lui cu taitei si el si se uita pentru cateva momente la televizor, nu s-ar parea ca era film cu politisti, insa unul de actiune tot era. Isi aseza capul ca sprijin pe umarul baiatului, dandu-si seama ca de cum intrase in camera acesta nu avea partea superioara acoperita si spera sa nu fi intrat nimeni in camera si sa vada acei muschi bine sculptati si lucrati.
- Hm? Intreba el cand isi auzi porecla cu ochii in televizor si cu mancarea ce deabia o duse spre gura, inca nemestecata.
Cand si-a primit ceea ce dorea Yunho sa il intrebe a inceput sa clipeasca des din ochi, aproape inecandu-se. Se astepta la asta, insa nu asa direct si nu atat de devreme sa ii fie adresata. Se daduse la o parte de pe umarul lui si isi aseza taiteii pe masa, apoi ofta putin. Oare chiar era dispus sa ii zica acestuia totul despre el? Intradevar, i-a trecut toate testele pana atunci, insa daca avea sa afle adevarul gol-golut, nu va fugi, cumva?
Ofta vizibil si se gandi ca la cata tortura il supuse pana atunci, merita sa ii dea sansa aceasta.
- Cand eram mic, eram foarte apropiat de familia mea. Aveam o familie normal si completa, mama, tata, frate, sora, bunic si bunica, ba chiar pana si un catelus mic botezat de sora mea simplu “puppy”. Asta ne amuza pe mine si pe fratele meu. Nu stiu in ce afaceri era bagata familia mea, desi erau cu totii oameni buni. Intr-o zi au venit la noi acasa niste asasini si toti strigau la mine sa fug, insa nu am facut-o si astfel am privit in fata cum fiecare membru al familiei mele devenea omorat, sfaramitat in bucati si aruncati in balta de sange. Au venit barbatii aceea si la mine, insa si acum imi amintesc vorbele lor, de parca s-ar intampla totul chiar in fata mea: – Ce ne facem cu el? a spus primul. – Lasa-l, da-i drumu, oricum va fi internat la un spital de nebuni dupa tragedia asta. si au avut dreptate. Din cauza traumei mele am devenit sociopat, dorinta de a ucide e mai puternica decat la oricare alt om, nu poate sa treaca o zi fara sa iau o viata. Iti dai seama ca am crescut si am cautat oamenii acestia, am reusit sa omor numai unul, al doilea nu e de gasit. Asta e lucru care ma calmeaza pe mine... asa mi-am zis ca aceasta e meseria facuta pentru oameni asa cum sunt eu. Mi-am luat si porecla lupul, ca sa imi aminteasca de trecutul acela horror, caci stii ca lupii circula intotdeauna in haita, eu sunt lup singuratic, caci toata haita mi-a fost asasinata.
Mai ofta o data, parand ca ar fi la marginea lacrimilor, insa asta era imposibil, el nu a mai plans de la trauma aceea niciodata.
- Si asa am invatat sa ma adaptez si sa supravietuiesc in orice situatie. M-am crescut pe cont-propriu si am trecut prin toate. Dar tu, Yunho? Care e scuza ta, printe?

L-am privit cand imi zicea povestea, ascultandu-l atent si putin ganditor la asta. Avea o viata atat de nenorocita incat nici nu m-am mai mirat ca si-a ales lupta asta de front, probabil ca era singura chestie din lume ce ii aducea calm. Am analizat situatia, scapand niste lacrimi din cauza povestii si parca mi-a disparut dintr-o data apetitul. Insa eu am fost cel care a vrut sa auda povestea asta, asa ca trebuia sa imi asum consecintele actiunilor mele. L-am imbratisat dupa, cu grija, ca sa il pot lasa si sa isi continue mancarea si sa il lipesc mai bine de mine.
Ma intreba si pe mine de scuza si tot m-am gandit ca e bine sa ii zic povestea, caci nici el nu mai era retinut fata de mine, nici eu numai aveam motiv sa fiu. Totusi, trebuia sa evoluam si mi-am dat seama ca am trecut toate testele acestuia.
- Pai... eu... nu am avut niciodata familie, nici parinti, nici frati sau surori si nici bunici. Nu m-a vizitat nimeni la orfielinatu unde am crescut si nici prieteni nu prea aveam. Iar intr-o zi am fost adoptat de un leader de mafie, acesta m-a invatat de mic cum sa cresc pe cont-propriu, sa ma apar si sa supravietuiesc, insa cel mai bine m-a invatat cum sa omor. Mi-a zis “Yunho, daca nimanui nu i-a pasat de tine, tie de ce ti-ar pasa de altii?” si am trait multa vreme cu vorba aceasta, chiar si acum. Pe atunci toate misiunile mele erau de la el, la unele chiar asista si nu stiu de cum, de fiecare data cand ucideam, avea o expresie de tata-mandru pe fata. S-a transformat in ceea ce mi-am dorit eu toata viata, aveam o familie si un prieten totodata si nu doream sa il dezamagesc. Asa ca eu cresteam in meseria aceasta, el imbatranea si viata lui se ofilea. La inmormantarea sa mi-a zis asta “Yunho, dragul meu, nu te lasa...”. Nu stiu cum de a putut sa decedeze transmitand prin mine un pacat, insa vreau sa continui si el sa ma priveasca de oriunde e si tot sa fie mandru de mine, asa cum era pe vremea cand era in viata.
Dupa ce am zis si eu povestea mea, parca mi-am revenit si am luat inapoi taiteii in mana, terminandu-i din cateva inghitituri. Adevarul era ca nu mancasem de ceva vreme si ma si gandeam daca nu aveam sa clachez curand.
Am asezat cutia goala pe masa si m-am ridicat din loc, ducandu-ma la frigideru mic din camera de unde am luat doua sticle de bere.
- Presupun, ca berea este buna, nu-i asa? L-am intrebat cand am revenit la masa si am inmanat si lui o sticla.
Am pus capacul la marginea mesei si l-am pocnit, apoi mi-am dus alcoolul la gura si am inceput imediat sa beau prima mea inghititura, placandu-mi la culme gustul.

Imediat ce ii asculta povestea, acesta ramase putin trist, nestiind cum sa se exprime in astfel de situatii. Dragut din partea lui ca a avut curajul si increderea sa o zica, insa urat din partea propriei persoana ca dorea sa il scoata din joc, fara sa stie de lucrul acesta, numai din cauza ca i se parea prea inocent. Plus ca a inceput sa cam tina la baiat, mult prea mult si nu realizase. Nu prea dorea ca satenul sa mai auda in viata lui un tras de pusca, sau sa simta incalzirea unei arme de foc. Ofta incet.
- Imi pare rau... i-a zis pana la urma si a luat inapoi portia lui de mancare incepand sa o termine si aseza cutia goala tot pe noptiera din mijlocul camerei.
- Berea suna bine chiar... i-a spus primindu-si sticla si desfacand-o in acelas mod ca a satenului, auzindu-se o pocnitura si un tasnet de zile mari in camera.
A dat imediat berea pe gat, terminand dintr-o gura jumate de sticla. Pe urma s-a oprit mai mult din motivul ca nu putea respira, nu de altele. I se potolise setea copioasa dupa asemenea mancare si parca simtea in sfarsit ca se putea relaxa, insa nu avea idei cum? El niciodata nu a avut parte de distractii sau relaxare, de asemeni de prieteni numai incapea vorba, altceva in afara de munca nu a vazut niciodata inaintea ochilor. Si-a mai scapat un sunet printre buze si s-a apropiat de baiat, astfel incat sa ii sarute obrazul, apoi si-a amintit ca tot poate sa il invete ceva, chiar daca nu stia bine cat de mult avea sa il ajute aceasta.
- Hai sa ne antrenam atunci, miscarile de karate cum iti suna? Imediat ce unul din noi nu se apara bine primeste o pedeapsa...! i-a zis, ridicandu.-si din sprancene si zambind dulce chiar.
Mai luase o gura din lichidul galbui si se ridica din loc, trecand in mijlocul camerei, asteptandu-si si partenerul, ce inca parea pierdut. Nu mai zarise oameni care sa treaca greu peste unele traume ca pana atunci, dar nici nu era in masura sa comentez, avand in vedere ca el era mult mai rau si nu dorea sa iste altceva. Insa iarasi au fost derutati de un sunet apelic si a aprobat din cap catre baiat sa raspunda de data aceasta, fara sa il mai impiedice in misiunile proprii. Cel putin asta si-a propus, avea sa se tina de promisiunea facuta.

Am inceput, dupa un timp, sa beau si eu mai mult din propria bere, facand-o sa treaca de jumatate de sticla. L-am privit, clipind des din ochi de cum mi-a zis cu vrea sa ma invete sa ma antrenez. Imi placea miza jocului si eram competitiv, de felul meu, dar nu l-am vazut niciodata pe baiar in lupta doar cu bratele, ci numai cu armele. Eram pregatit de joaca aceasta, insa telefonul meu intrerupse intreaga atmosfera. L-am privit inainte de a raspunde si intr-un fel, m-am bucurat rau ca i-am primit aprobarea.
Am raspuns apelului si am ascultat atent tot ceea ce apelatoru imi zicea.
– Killer?
- Da… am zis slab, stiind ce urmeaza dupa.
– Am o misiune pentru tine, plata daca accepti e de 50.000$...
Mi-am marit ochii de cum am auzit de suma imensa si nu intelegeam de unde o oferta asa mare.
– Iti trimit informatiile prin mesaj...!
Apoi s-a inchis conversatia si m-am uitat din nou la brunet, stiind ceea ce ii transmiteam. Speram sa inteleaga, dar nu am mai asteptat aprobare sau dezaprobare. Am mers si mi-am imbracat rapid hainele, luandu-mi arsenalul si ducandu-ma direct la locul unde aveam treaba.
Ajuns acolo, am observat ca erau peste 50 de oameni de asasinat in cladire, iar deabia atunci am inteles de ce e plata atat de mare. Pe bune? Cum de nu m-am asteptat la asta? Chiar aveam nevoie de intariri si aveam nevoie de ele urgent.
Imediat ce mi-am folosit pistolul, am nimerit un om batran, mai invarsta, insa nu stiam daca era printre cei care ii aveam pe lista sau am apasat aiurea rau tragaciul acela.
Am inceput sa imi scot telefonul din buzunar si noroc ca am notat numarul lui Jaejoong, cat timp am fost la hotel, astfel l-am aparat direct, transmitandu-I mesajul pe nerasuflate.
- Jae, am nevoie de ajutor, te rog ajuta-ma, sunt prea multi! Iti trimit coordonatele prin mesaj.
Apoi am inchis si mi-am tinut vorba. Ma ascundeam dupa un zid puternic, dar tot mai ieseam de acolo cu chipul ca sa mai impusc pe cineva. Ma puneam in pericol rau, de incepeau toti astia sa ma inconjoare.

Il lasa sa vorbeasca la telefon si el sa se fataie prin camera putin, chiar daca la intervaluri, auzise conversatiile acelea. De exemplu suma, clar o auzise si imediat i s-a parut suspect. A putut observa ca satenul numai astepta aprobarea sa plece, iar o parte din el era chiar mandru de asta. Acum, intelesese de ce practica meseria si cum era atat de importanta pentru el, in ciuda inocentei sale.
Il urmarise pana la plecare din casa, sperand si chiar rugandu-se sa fie bine. Stia oare Yunho cu adevarat in ce consta misiunea aceea? Era mult prea bizar, iar asta il facea sa fie ingrijorat, un sentiment necunoscut pentru el.
- “De ce te increzi asa usor in lume? “ s-a gandit oftand si isi termina rapid sticla sa de bere.
A primit insa repede un apel telefonic si a ramas uimit. Credea ca a stabilit ca atunci nu avea nimic de facut. Apoi s-a uitat la cine il suna si a ramas socat. Cand si-a notat numarul lui Yunho in telefon? Cand a dat el numarul sau satenului?
- Uite ce smecher... a gandit cu voce tare si a zambit dulceag, fara a se astepta la o asemenea surpriza.
Raspunse imediat si numai asculta mesajul cu claritate, intelegand ceea ce avea de facut.
Stranse si el chiar imediat dupa ce se termina apelul, intr-o viteza inumana si plecase din camera. Mai trecuse in drum pe la propria casa, ca sa isi mai ia lucruri si sa ceara un mic ajutor. Nu credea vreodata ca va face asta, dar atunci isi incalca pana si orgoliul imens.
Plecase si ajunse rapid la locul unde era Yunho, cautandu-l cu privirea si chiar zarindu-l imediat la o mica distanta. A venit lent, langa el, uitandu-se cu grija in jur. Chiar ca erau multi si dintre toti asasinii o misiune ca asta a primit-o...tocmai Yunho? Cineva il doarea mort?
Isi folosi cu grija pistolul silentios scapand numai de 5 oameni din calea sa, iar atunci cand a ajuns chiar langa partenerul sau, i-a zis imediat:
- Ce zici de figura spate in spate? Eu ti-l pazesc pe al tau si tu pe al meu.... iar in legatura cu cine ne pazeste de sus, sa nu iti faci griji... i-a zis cu un zambet sigur pe el si si-a pregatit foarte bine ambele pistoale din mainile sale, ce aveau tinta fixa, deci trebuia sa le manuiasca bine.